Tuesday, March 09, 2010
   Ştiri HandbalFan  
08
Înfrângere în Polonia, pentru Ştiinţa HCM

 

Cu un parcurs destul de ezitant în acest debut de an, Ştiinţa HCM Baia Mare s-a deplasat la Lublin, în Polonia, pentru a susţine prima manşă din turul al patrulea al Cupei EHF împotriva formaţiei SPR din localitate.

Momentul de tatonare a durat până spre mijlocul primei părţi a jocului, când echipa poloneză a început să se distanţeze. Cu toate că portăriţa Cetăţeanu a avut o evoluţie solidă, Lublin şi-a creat un avans de cinci goluri, în minutul 21. Baia Mare a încercat să revină spre finalul primelor 30 de minute de joc, Geiger, Pîrvuţ şi Pop reducând din diferenţă, iar, la pauză, scorul era 12-9 pentru Lublin.

În debutul părţii secunde, Lublin s-a dezlănţuit, marcând şase goluri în 11 minute, primind, în schimb, unul singur. Baia Mare şi-a revenit, cu greu, însă, Geiger şi Amariei aducând formaţia română la numai trei goluri distanţă, cu cinci minute înainte de final.

Ultimele minute de joc le-au aparţinut tot polonezelor, care au câştigat cu 24-19. Manşa retur se va disputa pe 14 februarie.

Pentru Ştiinţa HCM au evoluat: Cetăţeanu (19 intervenţii), Matei - Geiger 9 (4), Amariei 4, Pîrvuţ 3, Rudics 1, Pop 1, Mihai 1, Ravasz, Dobromir, Oşan, Klimek, Buceschi.

foto: hcmbaiamare.ro

Publicat în: Extern

Comentarii

Deocamdată e liniște. Spune tu ceva !

Adaugă comentariu

Name (required)

Email (required)

Website